Cum să deschizi aceeași umbrelă pentru trei nișe de business și să le faci să producă bani

Focus pe succes, dorință de creștere și păstrarea unei armonii între relațiile profesionale și cele personale. Sunt ingredientele pe care le folosește fondatoarea DocsConsult, Viorica Oboroceanu, pentru a înainta pe drumul deloc ușor al businessului. În cadrul emisiunii Bani Buni am aflat cum a reușit o tânâră absolventă de universitate să transforme contabilitatea în pasiunea vieții și cum a făcut din această pasiune o umbrelă deschisă pentru alte două nișe: cetățenie română și traduceri, legalizări, apostile. 

Pentru asta e nevoie și de curaj, dar și de dorință. Eu dorință aveam, iar curajul cred că vine pe parcurs. Nu e ceva cu ce începi. În proces el se acumulează și asta te ajută.

Contabilitatea este o muncă care necesită multă energie, iar uneori te consumă, spune Viorica Oboroceanu. După prima perioadă în acest domeniu,  începuse să-și dorească o activitatea mai relaxantă. Alături de un prieten a deschis un birou care să-i ajute pe moldoveni să avanseze în obținerea Cetățeniei Române. Iar mai departe, nișele au curs din una în  alta.

Noi avem birou și la București, și aici, după care am înțeles că un serviciu complementar cetățeniei române ar fi Biroul de traduceri. Atunci am început să contractăm mai mulți traducători licențiați pentru limbile de care aveam nevoie. La noi sunt mai multe solicitări de traduceri pentru anumite limbi. Același lucru l-am făcut și la București.

Viorica spune că cel mai plăcut a fost pentru ea să constate că toate cele trei domenii de activitate creează sinergii între ele. 

Aveți mulți clienți din business care au nevoie de servicii ce țin de cetățenia română sau de serviciile consulare pe care le prestăm pentru multe companii. La fel și cu traducerile. Avem companii care au contracte cu diferiți agenți economici din alte țări. Respectiv, se fac traduceri de contracte, de diferite tipuri de acte, astfel că noi am devenit un birou multifuncțional care deservește atât persoane fizice cât și juridice.

Sursa: Agora.md

Noi în presă

Alte Articole Asemănătoare

Viorica Oboroceanu, femeie de afaceri & ambasador al tricolorului?

Viorica Oboroceanu: „Ești prost și când plătești prea mult, și când plătești prea puțin”