Invitata celui de-al 178-lea episod al podcastului Bandstage este Viorica Oboroceanu, fondatoare & administratoare „DocsConsult Group”.
Viorica Oboroceanu ne vorbește deschis despre fenomenul masiv al moldovenilor care, în ultimii 15 ani, au căutat cu orice preț să obțină cetățenia română. Am aflat de ce redobândirea cetățeniei statului român este atât de dorită, ce avantaje reale oferă și cum poate fi obținut, inclusiv pentru cei din diaspora care nu pot reveni fizic în țară pentru a-și colecta dosarul necesar.
Am vorbit și despre realitățile mai puțin comode ale Moldovei anului 2025. Salariile în plic încă există. „Combinațiile” în acte contabile sunt o practică des întâlnită. Și, cel mai grav, plătirea corectă a taxelor este percepută de unii ca fiind un act de prostie, nu de responsabilitate.
Viorica Oboroceanu ne-a explicat clar și direct ce presupune noua lege dedicată freelancerilor, cum ar trebui aplicată și de ce mulți aleg să rămână în zona gri a economiei. De ce evită unii să-și legalizeze munca? Ce riscuri își asumă? Și ce soluții există? Pe final am vorbit despre legalizarea actelor. Ce documente sunt cel mai greu de tradus și care sunt mai sensibile juridic? Ce se întâmplă dacă o traducere de certificat de naștere e greșită, chiar și o literă? Poate cauza probleme mari?
Sursa: Youtube/BANDSTAGE